17.05.2016

Unitatea Administrativ Teritorială județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, intenționează să implementeze proiectul „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea și valorificarea ansamblului monumental Curtea Domnească din Târgoviște”

ANUNȚ DE PRESĂ  

Unitatea Administrativ Teritorială județul Dâmbovița, prin Consiliul Județean Dâmbovița, intenționează să implementeze proiectul „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea și valorificarea ansamblului monumental Curtea Domnească din Târgoviște” în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - “Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1 - “Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”.

Curtea Domnească din Târgoviște, potențată în evoluția sa de importante activități comerciale, grație așezării pe drumul comercial ce lega Brașovul de Brăila și porturile de la Marea Neagră, precum și de circumstanțe politico-militare importante, a devenit, pentru trei secole, principala reședință a domnitorilor Țării Românești.

În această perioadă Târgoviștea a atins apogeul dezvoltării sale ca centru economic și politic, iar în plan militar au fost luate măsuri fără precedent în istoria sa, orașul și curtea fiind masiv fortificată cu noi șanțuri, ziduri și turnuri de apărare.

După mutarea capitalei Țării Românești la București Curtea Domnească a intrat întru-un proces de degradare continuă. Meritul de a salva de la degradare completă scaunul târgoviștean i-a revenit lui Constantin Brâncoveanu, a cărui uriașă bogăție a trecut în legendă. Marele domn a fost unul dintre cei mai prolifici ctitori de monumente, imprimând arhitecturii ecleziastice și seculare un stil aparte, iar construcțiile refăcute și realizate de acesta în Curtea Domnească au fost dus la o reîntinerire a acestui complex. Totuși trecerea timpului și-a pus amprenta asupra construcțiilor din cadrul Curții și la momentul actual apare ca imperioasă necesitatea realizarea unor activități care să protejeze, conserve și promoveze în lume acest monument istoric.

În cadrul proiectului pentru care se dorește obținerea de finanțare, este nevoie să se deruleze activități de conservare, protejare și promovare a Curții Domnești, monument istoric de valoare  națională, cod LMI DB-II-a-A-17237, situat în Str. Calea Domnească nr.181.

Realizarea activităților propuse în proiect va contribui la punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu, creându-se premisele creșterii numărului de vizitatori și de a contribui la creșterea economică a zonei adiacente.

Aspectele tehnice referitoare la proiect se regăsesc în Anexa 6 - Fișa cadru de prezentare proiect, fișă pe care o anexăm prezentului anunț de presă.