Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a efectuat astăzi, 9 septembrie o vizită de lucru la mai multe investiții ce privesc modernizarea drumurilor comunale și județene din județ.
1. ”Modernizare DJ 711 C, sector DN 71 Băleni”
Valoarea totală a proiectului este de 40 miliarde lei vechi, iar banii sunt asigurați prin OG 28/2013. Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean asigură legătura între localitățile Băleni și Nucet, iar până în prezent, s-a reabilitat doar un kilometru de drum, urmând ca până la sfârșitul anului să se asfalteze încă un kilometru din drumul județean. Modernizarea acestui drum județean este importantă atât pentru localitatea Băleni, cât și pentru comunele Finta și Dobra, fiind practic „puntea de legătură” a celor trei localități cu Drumul Național 71. Lucrările de asfaltare sunt realizate de SC Lucrări Drumuri și Poduri, iar până la sfârșitul anului 2016, artera rutieră va fi asfaltată integral.
Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: „Drumul are 8 kilometri, anul trecut, prin Ordonanța 28/2013, am efectuat lucrările de pietruire, iar anul acesta am reintrodus lucrarea pe Ordonanța 28 pentru lucrări de asfaltare. Se vor turna două straturi de asfalt și va fi o alternativă în momentul când vom începe lucrările la drumul județean, pentru că va însemna legătura întregii zone, deci nu doar a comunei Băleni, ci și Dobra, Finta, care vor avea acces de pe drumul acesta la Drumul Național. Așteptările oamenilor de aici sunt foarte mari, dar aceștia sunt mulțumiți până acum. În completare la ceea ce a făcut Consiliul Județean, Primăria s-a apucat să facă lucrări de extindere a iluminatului public, pentru că este o zonă în care se construiesc case și foarte multe solarii”.
2. ”Reabilitare pod peste Ialomița la Finta pe DC 31”
Investiția are o valoare de 1.400.000 lei și a fost inițiată prin H.G nr. 805/2014, de către Consiliul Județean Dâmbovița, urmare a calamităților naturale din anul 2014.
3. ”Modernizare DC 31 Bilciurești – Finta”
Obiectivul este finanțat în asociere Consiliul Județean Dâmbovița – Consiliul Local Bilciurești și Consiliul Local Finta.
Valoarea contractului de lucrări este de 1.694.428 lei, din care 50% CJD – 848.214 lei.
Lungimea totală a drumului este de 2,990 km ( 0,638 km în comuna Bilciurești și 2,352 km în comuna Finta).