05.10.2019

Astăzi, 4 octombrie 2019, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, însoțit de secretarul județului – Ivan Vasile Ivanoff, a participat la evenimentul prilejuit de aniversarea a 21 de ani de existență a Grădiniței Sfântul Francisc din Târgoviște.  

Cei prezenți au asistat la un program artistic organizat cu acest prilej, ulterior vizitând atât clădirea afterschool din vecinătate – Planeta Junior, cât și atelierele de pictură și modelaj pentru copii și adulți, ARTelier.

De-a lungul celor 21 de ani de existență, grădinița Sfântul Francisc din Târgoviște a oferit copiilor o educație aleasă, într-un mediu prietenos, activităţile de învăţare fiind adaptate, în funcţie de nivelul de cunoştinţe şi gradul de asimilare al acestora, pentru fiecare preşcolar în parte.

Au mai participat: inspectorul școlar general – Cristina Stroe și preotul Paroh al Parohiei Sfântul Francisc din Assisi – Ioan P. Solomon.

  Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița