23.10.2015

Președintele Consiliului Județean dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a participat astăzi, 22 octombrie 2015, la sediul Unităţii Militare 01402 Târgovişte, la evenimentul de reinaugurare a Cimitirului de Onoare Românesc de la Teiş. Locul adăposteşte 334 de morminte individuale şi comune, rămăţiţele a 360 de eroi români cunoscuţi şi necunoscuţi, care și-au pierdut viața în Lazaretul de la Târgovişte – Teiş, în perioada 1916 - 1917.

Ceremonialul a făcut parte din programul manifestărilor organizate de Garnizoana Târgoviște, cu prilejul Zilei Armatei Române și s-a bucurat de prezența secretarului de stat din cadrul MApN, Oana Sava, responsabil cu relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului.

Au participat, alături de reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, cadre militare, veterani de război, profesori şi elevi dâmbovițeni.

Cimitirul a fost restaurat cu fonduri asigurate de Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor.

Adrian Țuțuianu, Președintele CJD: ”Sunt onorat să particip astăzi la festivitatea prilejuită de reinaugurarea Cimitirului de Onoare Românesc din cazarma unității militare 01402, eveniment organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române. Este unul dintre momentele în care trebuie să fim mândri că suntem români, să prețuim sacrificiile înaintașilor noștri pentru apărarea valorilor națiunii române.

Adresez sincere felicitări și aprecieri pentru efortul depus în vederea restaurării acestui cimitir, în contextul marcării Centenarului primului Război Mondial, care găzduiește un număr de 334 de morminte individuale și comune. Să aprindem așadar, candele în sufletele noastre pentru toți eroii care dorm somnul de veci în pământul strămoșesc sau în pământuri străine.

Este ziua în care avem datoria de a-i cinsti pe veteranii armatei române, dar și memoria ostașilor români în jertfa lor în numele păcii și pentru un viitor sigur și mai bun pentru urmașii lor.

Ziua Armatei Române – pe care o sărbătorim în fiecare an, la 25 octombrie – reprezintă un moment aniversar deosebit de important pentru noi toţi, dar mai ales pentru dumneavoastră, cei care cu mândrie purtaţi haina militară și pentru care îmi exprim toată prețuirea(…)Armata rămâne unul dintre cei mai buni garanţi şi apărători ai reperelor morale şi sociale, al teritoriului național, un factor de echilibru pentru societatea românească şi un veritabil ambasador al României în lume.

În încheiere, permiteţi-mi să adresez cele mai calde felicitări şi urări de succes tuturor acelora care activează în structurile Ministerului Apărării Naționale! Acelaşi mesaj îl îndrept şi către cadrele militare în rezervă şi în retragere, împreună cu un sincer omagiu distinşilor veterani de război, pentru sacrificiul suprem făcut în slujba țării.

La Mulţi Ani !”