30.09.2019

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat astăzi, 28 septembrie 2019, în orașul Pucioasa, la crosul organizat în cadrul proiectului „Alerg pentru sănătate”.    

    Evenimentul este organizat de primăria orașului Pucioasa in parteneriat cu Asociația „Sportul pentru toți Dâmbovița”, proiect finanțat de Consiliul Județean Dâmbovița, urmare a evaluării și selecționării proiectelor cu finanțare nerambursabilă, sume alocate de la bugetul CJD pentru activități nonprofit de interes județean (sportul de performanță, sportul pentru toți, educație civică, proiecte pentru tineret și proiecte sociale).

    Acțiunea de astăzi a reunit 900 de copii din județ, Consiliul Județean Dâmbovița contribuind cu suma de 25600 lei.

    Acest gen de manifestări au ca scop încurajarea tinerei generații să practice activități fizice și sportive, în scopul adoptării unui stil de viață sănătos. Astfel că, în cele două etape stabilite prin Ghidul solicitantului, privind regimul finanțărilor nerambursabile, de la bugetul Consiliului Județean Dâmbovița, au fost admise la finanțare 29 de proiecte (12 în prima etapă și 17 în cea de-a II-a).

    Suma totală atribuită în cadrul celor două sesiuni este de aproximativ 486.000 lei (202.760 în prima etapă și 282.510 lei în cea de-a doua etapă).

    Prin organizarea și susținerea acestor acțiuni, Consiliul Județean Dâmbovița continuă demersurile dedicate sprijinirii performanței școlare și sportive, iar președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a dat asigurări că va sprijini pe viitor și alte proiecte menite să motiveze elevii din școlile și liceele dâmbovițene să participe la acțiuni sportive și să atragă un număr cât mai mare de elevi în practicarea sportului.

    Au mai fost prezenţi: Constantin Ana – primarul orașului Pucioasa, Cristina Stroe – Inspector şcolar general adjunct, Marius Costache – preşedintele Asociaţiei Judeţene “Sportul pentru Toţi” şi numeroşi sportivi.