04.02.2024

Comunitatea Elenă din Târgoviște, afiliată Uniunii Elene din România, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, și Universitatea „Valahia” din Târgoviște au deosebita plăcere de a vă invita sâmbătă, 10 februarie 2024, începând cu ora 11:00, la Muzeul de Istorie din Târgoviște (Calea Domnească nr. 189), la cea de-a șasea ediție a manifestărilor dedicate ZILEI LIMBII ELENE.

Programul va cuprinde o serie de alocuțiuni susținute de reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor partenere, precum și un program artistic din care nu vor lipsi poezii, dansuri și cântece grecești.

Ziua Mondială a Limbii Elene a fost legiferată în anul 2017 și coincide cu comemorarea poetului național grec, Dionysos Solomos, autorul Imnului de Stat al Greciei. În România, Ziua Limbii Elene a fost stabilită ca zi festivă prin Legea nr. 204 din 20 iulie 2018 și sărbătorită pentru prima oară în anul 2019. Legea prevede, printre altele, ca anual, cu prilejul marcării Zilei Limbii Elene, în localitățile în care trăiesc membri ai comunității elene sau filoeleni, să se organizeze manifestări culturale dedicate acestei sărbători.

Intrarea este liberă!

Vă așteptăm cu drag!

                                                        Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița