27.11.2019

Vineri, 29 noiembrie 2019, ora 13:00, va avea loc la Muzeul de Istorie, ediţia a VIII-a a concursului „România Mare - un vis devenit realitate”.

Evenimentul, dedicat Zilei Naţionale a României, este organizat de Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, la inițiativa prof. dr. Gabriela Istrate, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița,Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Dâmbovița, Universitatea Valahia din Târgoviște şi va cuprinde un concurs cu tematică istorică şi un spectacol artistic susţinut de Grupul vocal ”Art Canto Morena” de la Clubul Copiilor din Moreni, pregătit de doamna prof. Daniela Călineț.

Ediția din acest an presupune participarea a opt echipaje alcătuite din câte patru elevi, care vor răspunde întrebărilor ce vizează teme de istorie precum Războiul pentru Întregirea Naţională şi Marea Unire din 1918. Liceele participante sunt: Colegiul National “Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, Colegiul National “Ienăchiță Văcărescu” – Târgovişte, Colegiul National “Constantin Carabella” – Târgovişte, Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Ioan Gura de Aur" – Târgovişte, Liceul de Arte „Bălașa Doamna” – Târgovişte, Liceul Teoretic "Ion Heliade Rădulescu" – Târgovişte, Colegiul National ”Vladimir Streinu” – Găești, Colegiul National „Nicolae Titulescu” Pucioasa.

Ca în fiecare an, premiile consistente, în bani, vor fi oferite de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte pentru a răsplăti elevii dâmbovițeni merituoși.  Nu în ultimul rând, felicităm corpul profesorilor de istorie care, an de an, îndrumă cu pasiune tinerii spre cunoașterea istoriei naționale.