14.08.2024

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită să vizitați până pe 29 august 2024, expoziția „Povestea Bunicii”, a tinerelor Paraschiv Maria Ilinca, Radu Alexia şi Tudose Ana Gabriela, eleve ale Colegiului de Artă ,,Carmen Sylva" Ploiești.

Expoziția reunește prin intermediul a 18 lucrări, viziunile a trei eleve de clasa a XI-a, referitoare la viața bunicelor lor. Tema aleasă de acestea, sub îndrumarea profesorilor Adriana Brăileanu şi Iulia Ignat, este „tradițional românesc”.

Lucrarile prezintă frânturi ale poveştilor de viață ale bunicelor, prezentate prin limbaj plastic (pictură și grafică), predominând peisajele rurale, veşmintele tradiționale şi figurile feminine. Aici puteți descoperi arhitectură tradițională românească din diferite zone ale Munteniei și Olteniei.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul de Artă, Calea Domnească, nr. 185, de marți până duminică, între orele 9:00 – 17:00.

Vă așteptăm cu drag!

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița