Consiliul Județean Dâmbovița își deschide și în acest an porțile pentru tinerii care doresc să se implice activ în viața județului prin participarea, pe parcursul a 3 luni consecutive, la un important program de internship – unicul program de acest fel, la nivel național, pentru administrația locală
Vezi mai multPentru iubitorii de muzică și de munte, Consiliul Județean Dâmbovița a organizat în acest sfârșit de săptămână Festivalul „Peștera - Padina”, eveniment desfășurat anual în panorama mirifică a Munților Bucegi, zona „Telecabina Peștera”.
Vezi mai multÎncepând de astăzi, 28.07.2022, clădirea Secției Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) face obiectul unui important proces de extindere. Lucrările ce vor fi realizate sunt prevăzute de proiectul cu acest obiectiv, finanțat din bugetul Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
Vezi mai multConsiliul Judeţean Dâmboviţa implementează proiectul „DINAMIC - Dâmboviţa - interacţiuni la nivel administrativ între modernizare, interconectivitate, competenţe”, cod SMIS 135834, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar - accesibile şi transparente, Obiectivul specific 2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală, ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, cererea de proiecte POCA/661/2/1 (CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate) Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate.
Vezi mai multA fost zi de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița. 51 de soldați profesioniști, care vor activa în această armă, au depus jurământul de credință
Vezi mai multPrimul pas concret în proiectele Consiliului Județean Dâmbovița - de creștere a accesibilității în zonele urbane ale municipiului Moreni și orașului Găești - a fost făcut astăzi, 9 iunie 2022, odată cu semnarea, de către președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a contractelor de asociere cu unitățile administrativ-teritoriale beneficiare, aflate de-a lungul celor două trasee prevăzute prin proiectele „Variantă ocolitoare pentru creșterea accesibilității în zona urbană a municipiului Moreni” și „Drum de legătură pentru creșterea accesibilității în zona urbană a orașului Găești”, respectiv Moreni, I. L. Caragiale, Gura Ocniței, Găești, Dragodana, Petrești și Mogoșani
Vezi mai multAjunsă la cea de-a patra zi, suita de manifestări Zilele Județului Dâmbovița, ce se află în acest an la prima sa ediție, a continuat ieri, 4 iunie 2022, cu activități cu specific cultural-artistic, omagial și sportiv, menite să pună în valoare atât talentul artiștilor și sportivilor participanți, cât și varietatea culturală și o parte a patrimoniului cultural al județului, acestea fiind elemente de o covârșitoare însemnătate în conturarea imaginii publice a județului nostru.
Vezi mai multCea de-a treia zi a manifestărilor pe care Consiliul Județean Dâmbovița le-a organizat cu prilejul Zilelor Județului Dâmbovița a avut un program bogat în acțiuni cu specific cultural, sportiv și de promovare a spiritului antreprenorial.
Vezi mai mult„Istoria, prezentul și viitorul județului nostru merită onorate!”, acesta a fost mesajul transmis, pe 2 iunie 2022, de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în debutul Galei de Excelență a Județului Dâmbovița, eveniment organizat în cadrul suitei de manifestări dedicate Zilelor Județului Dâmbovița
Vezi mai multÎncepând de ieri, 1 iunie, și până duminică, 5 iunie, județul Dâmbovița îmbracă straie de sărbătoare. Organizate pentru prima data, la propunerea președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, Zilele Județului sunt marcate în acest an printr-o serie de evenimente ce se vor întinde pe durata a cinci zile.
Vezi mai multAstăzi, 2 iunie 2022, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat la manifestările organizate cu prilejul Zilei Eroilor. Programul a debutat în cursul dimineții la Cimitirul de Onoare Românesc de la Cazarma Teiș, unde oficialitățile au depus coroane și jerbe de flori și au aprins candele la mormintele eroilor
Vezi mai multUn nou pas a fost făcut astăzi, 31 mai 2022, în derularea Programului Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) prin semnarea a 46 noi contracte de finanțare de către președintele Corneliu Ștefan pentru tot atâtea proiecte ce s-au calificat pentru sprijin financiar. Valoarea cofinanțării din partea Consiliului Județean Dâmbovița pentru proiectele eligibile se ridică la mai mult de 40.000.000 de lei.
Vezi mai multUnirea Principatelor Române a însemnat un capitol nou, de glorie, în istoria poporului nostru, în care românii, prin vocea și brațul domnitorului Mihai Viteazul, au fost și făuritorii, dar și beneficiarii acestui moment, de care și astăzi ne amintim cu mândrie.
Vezi mai multAstăzi, 25 mai 2022, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a primit vizita unei delegații din Raionul Ialoveni (Republica Moldova). Vizita a urmărit revigorarea relațiilor de colaborare dintre Consiliul Raional Ialoveni și Consiliul Județean Dâmbovița, relații ce au fost întemeiate printr-un acord de cooperare încă din anul 2015, acest parteneriat reprezentând cadrul formal de inițiere și realizare de activități comune, cu specific economic, social, cultural-educațional
Vezi mai multÎmplinirea a 23 de ani de la înființarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița (CJAS) a fost marcată astăzi, 20 mai 2022, într-un mod inedit. Directorul CJAS Dâmbovița, Cristina Sima, a inițiat cu acest prilej „Gala asigurărilor sociale de sănătate în județul Dâmbovița”, eveniment ce a avut loc la Cinematograful „Independența” din municipiul Târgoviște.
Vezi mai mult