Sala „Vlad Țepeș” a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit astăzi, 23 ianuarie a.c., o ședință pe tema analizei stadiului lucrărilor de investiții executate în cadrul proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală

Dată: 23.01.2019

Sala „Vlad Țepeș” a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit astăzi, 23 ianuarie a.c., o ședință pe tema analizei stadiului lucrărilor de investiții executate în cadrul proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, precum și în cadrul asocierilor dintre consiliul județean și unitățile administrativ-teritoriale.La întâlnire au participat conducerea instituției, reprezentată de președintele Daniel Comănescu, vicepreședintele Alin Manole, Ionuț Săvoiu – administratorul public al județului, directorul general Vasile Dinu – Direcția Generală Infrastructură Locală, Marian Gălbenuș și Mihai Pușcașiu – consilieri în cadrul Cabinetului Președintelui, alți reprezentanți ai Direcției Generale Infrastructură Locală, primari ai unităților administrativ-teritoriale care au în derulare astfel de investiții și reprezentanți ai firmelor de construcții care execută aceste lucrări.

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița le-a recomandat constructorilor să întocmească grafice cu lucrările rămase de executat în cadrul contractelor încheiate și care nu au fost realizate în termenele stabilite inițial, subliniind faptul că nerespectarea termenelor asumate va atrage executarea garanțiilor prevăzute în contracte și chiar rezilierea acestora.

În acest sens, conducerea consiliului județean a dispus monitorizarea permanentă a lucrărilor, prin comisii nominalizate, care vor verifica, pe teren, modul în care constructorii realizează lucrările și respectă prevederile legale în domeniu, concomitent cu obligațiile contractuale. Cu acest prilej, au avut loc discuții pentru rezolvarea problemelor care au determinat întârzieri în derularea, în anul 2018, a investițiilor sau, în multe cazuri, nerealizarea în totalitate a acestora.         

De asemenea, a fost adusă la cunoștința autorităților publice locale necesitatea alocării, în bugetele proprii, a cotelor de cofinanțare restante în vederea urgentării termenelor de punere în funcțiune a obiectivelor.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa