Ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, vizită în județul Dâmbovița

Dată: 07.04.2017

Astăzi, 7 aprilie 2017, Ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, a efectuat o vizită de lucru în județul Dâmbovița, pentru a analiza problemele existente pe drumurile care tranzitează județul, proiectele de reabilitare, modernizare și lărgire a unor drumuri naționale deosebit de importante pentru dezvoltarea economică a județului.

La întâlnire au fost prezenți, din partea Consiliului Județean Dâmbovița, președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, parlamentarii Adrian Țuțuianu și Titus Corlățean și prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie,

Însoțit de directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ștefan Ioniță, Ministrul a fost întâmpinat în localitatea Tărtășești, de unde s-a deplasat pe DN 7 Bâldana - Titu și a continuat cu o vizită la gara din Titu și o verificare a stării podului de la Viișoara (DN 71).

Programul vizitei înaltului oficial în județul nostru a cuprins și o conferință de presă, în cadrul căreia Ministrul Alexandru-Răzvan Cuc a prezentat concluzii referitoare la prioritățile județului Dâmbovița, fiind astfel amintite: lărgirea la patru benzi a Drumului Național 71 Bâldana - Târgoviște și a Drumului Național 7 Bâldana - Titu, lărgirea la patru benzi DN 7, DN 72 și DN 72A pe raza municipiului Târgoviște și comunelor Aninoasa și Răzvad, podul peste pârâul Bizdidel pe DN 71 și varianta provizorie a acestuia în orașul Pucioasa, punerea în siguranță a podului peste Ialomița, pe DN 71 Km 82+544 în Pietroșița, lucrări de reparații și întreținere prioritare pe drumurile naționale DN 71, DN 7, DN 61 și DN 72A în perioada 2017 - 2020, lucrări de reparații și întreținere pe DN 71 Târgoviște – Pucioasa – Fieni - limită cu județul Prahova, lucrări de reparații și întreținere pe sectoarele de drumuri naționale DN 7, DN 72A și DN 61, lucrări de punere în siguranță a podului pe DN 72 peste râul Dâmbovița, la Viișoara, reabilitarea și modernizarea DN 72A Târgoviște - Voinești - limită cu județul Argeș și sensurile giratorii și centurile ocolitoare pe drumurile naționale din județul Dâmbovița.

Ministrul Alexandru-Răzvan Cuc: „Primul sector ca şi obiectiv de investiţii, A1 – Titu, un proiect de 14 km; la nivelul companiei avem un studiu de fezabilitate din 2008 care presupune ca acest drum să fie la profil de o bandă, dar întrucât în Masterplan au fost identificate doar două benzi pe sens, am discutat cu conducerea companiei şi spre sfârşitul lunii aprilie vom lansa spre achiziţie procedura de revizuire pentru studiu de fezabilitate şi proiect tehnic pentru lărgirea drumului la patru benzi, urmând ca ulterior, după finalizarea SF-ului şi PT-ului, să scoatem la licitaţie pentru execuţie drumul de legătură între A1 şi Titu. Pentru sectorul Titu – Bâldana, un proiect cu o lungime de 21,4 km şi cu o valoare de aproximativ 50 milioane euro, suntem în curs de pregătire a documentaţiei de atribuire pentru proiectare şi execuţie şi vom urca proiectul pe SEAP undeva la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai. Pentru sectorul 3 Bâldana – Târgovişte – Sinaia (... ) vreau să vă spun că în cursul acestei săptămâni, pe 3 aprilie, am trecut prin CTE-ul companiei proiectul, a fost avizat de toată compania, urmează să trecem acest obiectiv şi prin CTE-ul Ministerului, aprobăm Hotărârea de Guvern pentru indicatorii tehnico – economici. Este un proiect ambiţios, 102 km, în valoare de 400 milioane euro, pe POIM, pe fonduri europene, şi la începutul semestrului doi vom urca pe SEAP achiziţia publică pentru proiectare şi execuţie lucrări.

Aceste proiecte sunt identificate în Masterplan. Asta înseamnă că niciodată nu vom avea probleme de finanţare pe aceste proiecte. Deci, în momentul în care se lansează, bani vor fi pentru a le putea finaliza. Aici suntem condiţionaţi şi de eventuale contestaţii şi de competenţa firmelor care vor derula aceste proiecte. Din partea Ministerului, termenele asumate se vor respecta.

Referitor la podul Viişoara, prima etapă a fost parcursă, avem cea de-a doua etapă, şi anume partea de carosabil şi anumite consolidări de mal, hotărârea de Guvern privind indicatorii tehnico-economici e în curs de avizare pe circuitul extern, este la Ministerul de Finanţe. De îndată ce va ieşi hotărârea, la rectificarea bugetară vom aloca buget şi pentru cea de-a doua fază a acestui proiect şi vom lansa procedura de achiziţii pentru demararea lucrărilor la obiectivul de investiţii”.

Vizita a continuat cu parcurgerea traseului Târgoviște - Pucioasa - Fieni - Moroeni, cu acest prilej fiind analizată atât starea podurilor din Pucioasa (podul mixt peste râul Ialomița pe DN 1 și podul rutier peste pârâul Bizdidel, pe DN 71), cât și a podului peste râul Ialomița, din localitatea Pietroșița.

         

         

         

    

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa