Centrul Militar Județean Dâmbovița, la ceas aniversar!

Dată: 16.02.2018

Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” din Târgoviște a găzduit astăzi, 16 februarie 2018, evenimentul festiv organizat de Centrul Militar Județean Dâmbovița (CMJ), cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate. CMJ a luat ființă ca urmare a comasării Comisariatului Militar al raionului Târgoviște cu o parte din comisariatele militare ale raioanelor Ploiești, Câmpina, Muscel, Găești, Titu, Răcari, în baza Ordinului ministrului forțelor armate și a Legii nr. 2 din 16 februarie 1968, privind organizarea administrativă a teritoriului, Centrul Militar Județean Dâmbovița parcurgând mai multe etape de restructurare, specifice perioadelor de transformări atât ale societății românești, cât și ale armatei.

Festivitatea a debutat cu intonarea imnului de stat al României și a unui scurt istoric al instituției, prezentat de comandantul Centrului Militar Județean Dâmbovița, lt. col. Marius Niță, care a dat citirii mesajul ministrului apărării naţionale Mihai-Viorel Fifor.

La evenimentul de astăzi au mai participat: Ivan Vasile Ivanoff, secretarul județului, senatorul Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României, deputatul Oana Vlăducă, consilierul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște Victor Drăghicescu – consilierul prefectului județului Dâmbovița, Cozmin Alexandru, cadre militare aparținând Garnizoanei Târgoviște, comisar-șef Danil Zepiși, inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, col. Viorel Matei, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, col Ilie-Constantinescu Raoul, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I Dâmboviţa, Călin Oros, rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte şi directorii instituțiilor deconcentrate din județ.

Cu acest prilej, secretarul județului – Ivan Vasile Ivanoff a transmis următorul mesaj din partea preşedintelui CJD, Daniel Comănescu: „Suntem onorați să fim prezenți la acest moment aniversar, care ne oferă plăcutul prilej de a adresa felicitări, de a transmite salutul nostru întregului personal al Centrului Militar Județean Dâmbovița și de a ne exprima aprecierea pentru modul în care vă îndepliniți atribuțiile în slujba cetățenilor și comunității noastre. Ne dorim ca gândurile noastre să se îndrepte spre toți cei care au lucrat și cei care lucrează în prezent în cadrul acestei instituții. Mesajul pe care îl transmitem astăzi este unul de respect față de toți aceia dintre dumneavoastră care, cu seriozitate și perseverență, reușiți să dați viață, forță și prestigiu Centrului Militar Județean. Ne bucurăm să vă întâlnim astăzi și să participăm la un moment cu adevărat important pentru dumneavoastră - 50 de ani de existență. Pe parcursul acestor ani, unitatea a parcurs un drum plin de eforturi și realizări, năzuințe și împliniri, toate acestea demonstrând abnegația și profesionalismul întregului colectiv, voința și perseverența de a îndeplini atribuțiile specifice cu pricepere și înaltă răspundere.  Astăzi, Centrul Militar Județean Dâmbovița se prezintă ca o structură modernă, cu un personal bine pregătit, capabil să încadreze instituția în mijlocul societății civile pe care o slujește cu devotament. Vă felicităm pentru că la cei 50 de ani de existență continuați o extraordinară tradiție a Armatei României, aceea de a asigura resurse pentru structurile din instituțiile cu responsabilități în domeniul apărării și securității naționale. Doresc, ca în numele Consiliului Județean Dâmbovița să vă aduc o firească recunoștință și apreciere muncii pe care foștii comandanți și cadrele militare ale Centrului Militar Dâmbovița au realizat-o în fruntea acestei instituții. Pentru întreaga lor activitate, pentru implicarea lor în viața publică, pentru devotamentul lor în slujba interesului public, le mulțumim! În aceste momente de bucurie și emoție din viața dumneavoastră, ne face o deosebită plăcere să vă felicităm, asigurându-vă de întreaga disponibilitate și susținere din partea administrației județene în eforturile pe care le faceți în fiecare zi. Consiliul Județean Dâmbovița a fost și va rămâne un partener de încredere alături de activitatea și de eforturile întreprinse de dumneavoastră. Vă urăm succes în activitatea pe care o desfășurați, sănătate și putere de muncă! LA MULŢI ANI!”

Un mesaj de felicitare și de sprijin a activității CMJ a adresat și vicepreședintele Senatului României, senatorul Adrian Țuțuianu: ”În calitate de preşedinte de Consiliu Judeţean, patru ani şi jumătate am asigurat finanţarea cu tot ceea ce i-a fost necesar acestui Centru militar. Anul acesta cred că important este să facem un pas înainte în încercarea de a pune în valoare clădirile frumoase monument istoric pe care le aveţi acolo. Ştiu că s-au asigurat deja primii bani necesari şi cred că trebuie să fie o preocupare pentru noi toţi, pentru că asigură şi pentru instituţia militară lucruri importante dar conferă şi un plus de imagine unui oraş care are valoare istorică. De aceea, o să vă rog să apelaţi şi la mine şi să discutaţi şi cu noul preşedinte al Consiliului Judeţean, să pregătiţi o documentaţie pentru Compania Naţională de Investiţii. O să mă implic şi eu, să încercăm să urgentăm această lucrare, care cred eu că este foarte importantă. În final vă felicit pentru activitatea desfăşurată, pentru vârsta frumoasă, 50 de ani şi vă asigur de susţinerea mea şi de a instituţiei parlamentare pe care o reprezint şi vă rog să păstrăm nivelul foarte ridicat şi să le dovedim partenerilor noştri aliaţi, NATO, că armata română este un element de încredere şi principalul factor de stabilitate pe zona de Est, unde, ştiţi bine că situaţia de securitate este dificilă!”.

Festivitatea s-a încheiat cu acordarea de diplome și  plachete aniversare.

                                                 Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

Conţinutul acestui site nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | Hartă website | Ajutor
Copyright © 2012 Consiliul Judeţean Dâmboviţa